vali.turean

Gustul amar al cafelei

2011-11-20T20:30:00.000+02:00

...
Duminică dimineaţa, ora 10:38. Îşi deschide ochii brusc, ţintindu-şi privirea în tavanul camerei lui, goală şi răcoroasă. Nu îi este frig, o dâră de căldură încă mai răbufneşte din aşternutul şifonat al unei nopţi agitate, dar îşi simte obrajii reci. Erau neatinşi.

Visul îl uitase de mult. Nici nu mai ştie pentru ce ar visa, atâta timp cât gândurile lui sunt goale, fără titlu, fără conţinut. E duminică dimineaţa, ora 10:39. Stătea cu ochii deschişi de un minut, dar el încă nu se trezise.

Însă ştie reţeta unei treziri instante, o reţetă simplă şi comodă, ca el.

Ingrediente:
Apă de la robinet. Un ibric din dulap. Un chibrit aprins. O cană. O linguriţă. Zahăr. Borcanul cu ness. Lapte.

Mod de preparare:
Se ia ibricul din dulap şi se umple de jumătate cu apă de la robinet. Rece. Se ia chibritul aprins, se roteşte butonul de la aragaz al ochiului din stânga sus şi se arpinde focul, după care se asează ibricul peste. Intre timp, se ia o cană curată, se pun două linguriţe de zahăr şi o linguriţă jumătate de cafea ness. După ce fierbe apa se toarnă peste igredientele din cană în funcţie de cât de tare se doreşte trezirea. Se amestecă bine după care se adaugă lapte, după gust.

Ştie reţeta asta pe de rost astfel încat nu îşi imaginează că ar putea da vreodată greş. E tare, e simplă, e comodă, ca el. Cu cana în mână se întoarce în camera lui, la fel de răcoroasă, parcă mai mare acum, în care pătrunde o lumină fadă de dimineaţă de toamnă târzie. Se opreşte în faţa bibliotecii fugind cu privirea printre titluri. "Bărbaţi care urăsc femeile". "Ce tâmpenie poate fi şi asta? Nu exista aşa ceva! Femeile trebuie iubite...ăsta este rolul nostru în viaţa lor. Să le iubim..." îşi spune, tocmai el, cunoscut printre prieteni ca având deseori gânduri şi idei cu tentă misogină. "Nu sunt decât frustrări", încearcă să se scuze în faţa propriei gândiri. Şi poate că are dreptate, sunt doar frustrări, din cauza momentelor în care este pus în dificultate, pus să aleagă, pus să renunţe, pus să facă compromisuri. Iar atunci când nu le face conform aşteptărilor, este abandonat. Îşi îneacă aceste gânduri proaspete în cafeaua de un maro deschis - efectul laptelui - din care soarbe o gură.

"La naiba! Am uitat oare ceva?". Cafeaua e amară azi. Fuge în bucătărie pentru a repara ceva, în disperarea de a scăpa de gustul amar din gură, care nu-i face deloc pe plac. Adaugă zahăr şi un strop de lapte. Gustă. Un gust dulceag puternic, ca cel de gucloza din copilarie, îi îneacă limba. Adaugă 2-3 boabe de ness şi amesteca bine. E înca dulce. Mai adugă o linguriţă de ness până când aceasta devine prea tare. Fierbe din nou apă, toarnă peste, completează cu lapte. Slabă. O jumătate de linguriţă de ness în plus, o jumătate de linguriţă de zahăr, puţină apă, un strop de lapte, încă 2-3 boabe de ness, 3-4 de zahăr, apă, lapte, o scuipă, o varsă în chiuvetă. Dar nu renunţă, nu face compromisuri. Dimineaţa nu-i poate fi mai mult stricată de o nenorocită de cană de ness cu mult ness, mult zahăr şi mult lapte.

"Cafea la filtru", îşi spune, un gând răzbunător pe borcanul de ness, căruia îi aplică, cu ură, o privire şi o înjurătură subtilă. Dar nu ştie un lucru: nu mai are hârtie pentru filtru...

Auzise el cândva, nu mai ştie nici unde, nici când şi nici de la cine, că cea mai bună modalitate de preparare a cafelei este metoda turcească. Nu-şi mai făcuse, dar simte că acum este momentul, de ce nu, poate un nou început pentru el, un nou mod de a începe dimineaţa. Lucrurile noi îl atrag. Rareori le urmează din comoditate, nu din frică de eşec. Reţeta e foarte simplă: 3 linguriţe de cafea măcinată (sortimente diferite), 2 linguriţe de zahăr (după gustul lui), 200 ml apă; se pune cafeaua în ibric împreună cu zahărul şi se diluează cu apă fierbinte, se trece ibricul pe foc amestecând cafeaua cu linguriţa până când dă în clocot, se trage ibricul de pe foc, se repetă procedura încă de două ori, se îndepărtează a treia şi ultima oară de pe foc, se lasă 2-3 minute, apoi se serveşte imediat, fierbinte. Trezit deja de aroma cafelei care învăluie încăperea, o soarbe...

Dar cafelei încă îi lipseşte ceva.

Îi lipseşte ea.

...

Muerte

2011-07-17T18:05:00.001+03:00

...
Cu privirea în scrumiera de pe masă şi capul plecat, cu vocea-i groasă şi răguşită, grea şi obosită, îşi pronunţă sentinţa:

‎- Adu-mi un shot!

Chelnerul îi aduse licoarea magică, iar el cu ochii mici o soarbe din priviri. 20 de secunde nici nu clipeşte aşteptând parcă să-l oprească cineva din ceea ce urma să facă. Acel "NU" nu vine de nicăieri şi o linişte asurzitoare se lasă peste bar, peste el. Paharul se izbeste violent de masă, cu capul in jos, gol. Un gust ţipător îi arde gura, buzele, limba, apoi tot corpul. Îl simte în fiecare colţ de carne, îl simte în oase, apoi......nimic. Dar nimic!!

Deschide ochii. Aceeaşi lume îl înconjoară, acelaşi pahar gol în faţa lui se uită la el. E tot fără ea. Ea tot fără el. În lupta cu realitatea şi-a pierdut toate simţurile şi doar lumina ei încă-i ţine ochii deschişi. E realitate sau e vis?

...

Iepuraşul are scuză !

2011-04-26T22:33:00.005+03:00

...
Dacă iepuraşul nu a ajuns anul acesta pe la voi, nu e din cauza crizei economice mondiale prelungite, nu e nici din cauza preţului exagerat al benzinei, a cutremurului catastrofal din Japonia şi nici din cauza bugetului puternic avariat de Boc.

Iepuraşul nu a ajuns şi pe la voi pentru că . . . a fost prins cu "treabă" la noi în grădină.

Dar vă trimite cu bucurie zile însorite cât vedeţi cu ochii, muzică să vă ciuliţi urechile şi un zâmbet cald să vă amorţească emoţiile.

...

Trăim în viteză

2011-02-08T00:20:00.001+02:00

...

Fugind de frică
Fugi de tine
Fugind pe lângă mine

Trăim în viteză
Salvează clipa

Concurezi pentru orice, pentru oricât
Cu oricine
Cu tine

Dar la final . . .

Nimeni.

...

Despre tine

2011-01-25T02:15:00.008+02:00

...
Am vrut să scriu despre ninsoare. Știu cât de mult o-ndrăgești. Te privesc și-ți văd strălucirea în ochii plini de fulgi . . . și zâmbetul larg, descoperindu-ți toți dinții. Sunt și steluțe pe genele tale. Ești fermecătoare.

Dar s-a oprit.

Am vrut să te țin în brațe, să-mi spui cât de cald e, cât de bine. Te rog, spune-mi totul despre tine. Și vino cu mine să privești pe geam afară. Vezi norul acela?
Maine va ninge iară.

Am vrut să scriu despre zăpadă, în zori de zi, cam pe la șase,
luminile aprinse pe stradă, ochii mi-s mici, gândul departe.

Voi scrie în noaptea asta despre tine. Voi spune tot ce vreau și tot ce cred din mine, însă...

în gând, pe lumina stinsă.
...

De sărbători...

2010-12-27T09:55:00.006+02:00

...

Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, Eva Maia vă urează
un călduros "Poftiți cu cadouri!"

Generatii

2010-12-09T01:39:00.001+02:00

...

Copile nu fi prost . . .
...

L.A. ...1923

2010-11-20T17:00:00.005+02:00

...
Când s-au văzut prima oară ea purta o rochiţa albă de poplin, cu floricele roşii cu câte o frunză verde, lungă până deasupra de genunchi, cu mânecuţe scurte şi prinsă la mijloc. Purta la gât mărgelele din sticlă de murano ale bunicii, părul prins în codiţe care-i cădeau peste umeri, cu zâmbetul ruşinat şi pomeţii rumeniţi de soare. Avea treisprezece ani şi stătea pe banca din faţa porţii cu bunicul ei şi cu înca două mătuşi mai îndepartate, cum de altfel era tradiţia în familia lor, duminică de duminică, după amiază.

El venea gonind în trombă pe o bicicletă cu cadru inalt, roţi mari şi lanţ ruginit de la prea multe ploi, lăsând în urmă un nor de praf imperfect ce ascundea capătul uliţei. Scaunul scârţâia, iar sunetul era tot mai strident pe măsură ce se apropia de poarta albastră a curţii de la numărul 54 de pe strada Speranţei. Acolo, privirile lor s-au întâlnit pentru o clipă. Ea se ruşină la zâmbetul lui ştrengăreţ, ţintindu-şi ochii in betonul crăpat al trotuarului. Avea paisprezece ani şi mergea la buticul satului de unde-i cumpăra bunicului lui, duminică de duminică, după amiază, o sticlă de bere.

Soarele coboară încet, vrând parcă să poposească la fântâna din capătul satului. Pe drum se lungesc două umbre vioaie, inegale, ţinându-se de mână.

Aici, bunicii lor . . . în depărtare, fântâna, soarele şi un sărut în contre-jour.

PS: L.A.=La Alma :P

Tango

2010-09-27T23:30:00.003+03:00

...
El, tu si eu . . .

Dansul vieţii îl vom dansa mereu

Minunea noastră în puzzle-ul de jos
Tango-ul acesta, este cel mai greu
Mereu . . . cel mai frumos!

...

Cristinuta si Marius (II)

2010-09-15T20:18:00.001+03:00

...
. . . sau un fel de Trash the Dress (TTD), sau un altfel de sedinta foto de nunta, la o altfel de nunta. Noi am "tresh"-uit foarte putin "dress"-ul, aproape deloc, pentru ca acesta trebuia sa se prezinte inapoi la petrecere, fara vreo urma de lucerna pe ea, sau pamant pe pantofi.

Asa ca, cu grija mare, intr-o graba si mai mare - aproximativ 20 de minute, cu tot cu pregatitul scenelor si transportul de la si la sala - am reusit - mai mult sau mai putin - cateva cadre pentru care mai mult am transpirat decat am declansat.

La un TTD veritabil . . . ai timp, ai un plan, ai miri destinsi cu frunti descretite si zambet prelung. Noi am fost spontani. Am facut-o atunci, am facut-o aproape, cu carti aruncate si soare-n spate.

Un TTD veritabil se face a doua zi . . . peste o luna, peste doua . . . peste un an, sau peste trei . . . cam cand vrem noi, cand vor si ei.

Un TTD veritabil s-ar traduce "ok, facem asta, dar ia-ti gandul de la rochie". Griji n-ar trebui sa va faceti voi . . . ci poate, doar magazinul de la care veti imprumuta rochia.

Un TTD veritabil se face in mocirla . . . ca sa vada toti, ma, in ce te-ai bagat! :P
...

Nepotisme: Eva Maia (II)

2010-09-06T22:35:00.006+03:00

...
Copiii au crescut mari. Casa nu mai este acum un izvor de galagie. Casa este acum un iaz de liniste in care doar mieunatul ascutit al unei pisici parca turbate mai cere de mancare. Desi satula, ea cauta intotdeauna mai mult. O mangaiere pe crestetul capului sau sub barbie ii sunt suficiente incat sa-si toarca cele 9 vieti in culcusul altadata al copiilor.

Pe hol bate vag o lumina albastra care lumineaza doar ceasul cu limbi lungi si late de pe perete, un ceas mare, alb si demodat care cu siguranta nu a costat mai mult de 2 lei. Este lumina de la TV, iar ceasul arata ora 8:30 seara. O seara linistita la sfarsit de decembrie, inceput de ianuarie, si nimic nu pare sa tulbure aceasta stare.

Toamna, insa, - desi ea femeie, eu misogin, ea misandra, eu barbat - o minune s-a intamplat. Decorul se schimba brusc, intunericul e luminat, frigului ii e cald. Pisica turbata ignorata cred ca s-a resemnat.

Toate privirile se indreapta spre ea, toate alinturile, toate mirarile. Ea - minunea cu ochi mari si negri la inceput, caprui treptat, cu bale pe toate barbia si nu numai, ea - minunea destul de strengareata incat sa stie ca doua maini ridicate si un urlet de moft o vor salva din mergatorul prea simplu pentru ea, pentru o plimbare interminabila la poarta si inapoi, plus vreo paişpe scari urcate-coborate-urcate-coborate daca esti destul de norocos sa le observe.

Ea - minunea care a transformat casa intr-o mare de oameni al caror dor de "acasa" le este vizibil intimidat de prezenta ei acolo. Ea - Eva Maia.

Singuri, departe

2010-08-26T19:55:00.006+03:00

...
Nu pot sa-ti spun cat mai avem, ci doar ca, odata ajunsi acolo vom fi doar noi doi. Uita-te atenta la cerul asta nebun. Vezi acolo sus steaua aceea care se tot joaca cu firele de nori? Vezi? Parca e un ochi de pisica. Si deasupra noastra sunt, mii, dar sub steaua aceea vom fi doar noi si ea. Acela este locul de care ti-am povestit atunci - stii? - cand imi vorbeai de mare.

Inchide ochii. Nu-ti fa griji, sunt cu tine. E si luna aici, ne priveste. Stiu ca vantul iti urla in ureche, dar lasa-l sa treaca pe langa tine, lasa-l sa treaca precum trenul pe care nu-l asteptai, desi in gara erai. Acum deschide-i.

O, draga mea, nu te speria . . . e soarele! E soarele cum nu l-ai mai vazut pana acum. Aici ti-e prieten. Mai tii minte cand imi spuneai ca nu poti avea incredere in oameni? Mai tii minte cand imi spuneai de urã? De prostie, incultura? De invidie si tradare? O, draga mea, aici nu au valoare.

Am ajuns sus, cand nu mai sperai. Spune-mi ce simti. Oboseala? Nu, e bucurie. Durere? Nu, e emotie.

Priveste-i pe cei de jos. Priveste cat de MICI pot fi oamenii! Aproape ca ii poti misca cu palma, aproape ca-i poti face sa te asculte, sa te alinte. Ii vezi pe cei de jos, acolo in departare? Mi-as dori sa pot sa-i sterg, multi sunt greseli pe-o plansa mare.

Acum priveste imprejur. Si eu simt un fior de frica parca fara sa ma sperii. Dar ei te lasa sa-i privesti, te lasa sa-i atingi, sa le vorbesti. Ei sunt muntii, draga mea, sunt pentru noi, atata timp cat ii respecti.

Plecam fara regrete. Nu putem ramane aici o vesnicie, nu ne putem lupta cu ei. Iti iau eu rucsacul, tu ia o amintire si sa-mi promiti c-o sa mai vrei.

Suntem jos deja si totul e schimbat, desi e ca inainte.
Uita-te in sus, draga mea, sa vezi cat de mici suntem.

Cristinuta si Marius (I)

2010-08-09T12:20:00.017+03:00

...
Ieri eram toti in camin. Faceam cartofi prajiti, sau, in zilele noastre norocoase, prindeam cate o paine in ou facuta de fetele din caminul 6. Vasele murdare erau tot treaba lor si, desi treaba asta se repeta in mod constant, noi ne revansam tot timpul fata de ele. Nu-mi aduc aminte exact cum, dar stiu ca o faceam. Si stiu si ele. Ieri stateam toti aliniati, cu castile pe urechi, si trageam o partida de "Counter", blindati cu cheat-uri pana-n dinti, in ciuda organizatiilor super organizate cu centrul de stabilire a planurilor de atac la fumoarul de pe palier. Cand nu faceam treaba asta eram la scoala! Deh, nu tine! Deci, cand nu faceam treaba asta jucam intre noi Starcraft, Fifa, sau AoE, in functie de sezon, sau ne uitam la un serial, iar Marius sigur urmarea un film artistic prost, la cea mai slaba calitate, cu sistemul dat la maxim. Ieri eram toti in camin si ne pregateam de o noapte alba. Pana devenea gri o petreceam prin cluburi, apoi o albeam la telefon, fiecare cu susta lui... in functie de sezon.

Azi, doi dintre noi isi iau viata in dinti, devin seriosi, maturi si responsabili. Se tin de mana si isi unesc gandurile, ideile, planurile si sufletele. Azi, Marius si Cristinuta sunt o familie...

[click pentru vizualizare la rezolutie HD 720p]

Maine, ei nu vor mai fi doar doi. Vor avea copii, vom avea si noi. Iar ai lor cu ai nostri, vor roi in jurul nostru, in timp ce noi barbatii vom sorbi o bere duminica-n amiaza, la sfaraitul carnii pe gratar, iar femeile vor face salata, condimentand-o cu ultimele barfe mondene. Vasele murdare vor fi treaba lor, [...] asta stiu si ele!

"Casa de piatra!...cu piscina"

Castelul Bánffy

2010-07-20T00:11:00.004+03:00

...
Castelul Bánffy de la Bonţida este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy în comuna Bonţida, judeţul Cluj. Nucleul complexului de edificii este renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic (inclusiv galeria neogotică de la 1890). Ansamblul se află în prezent în proces de restaurare.

Istoric

Domeniul de la Bonţida a fost donat familiei Bánffy de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1387. Se bănuieşte că pe acest loc a existat o reşedinţă nobiliară încă din secolul al XIV-lea, iar construcţia la castel a început în 1437, când baronul Bánffy a primit din partea regelui Albert permisiunea de a-şi ridica o cetate, şi a fost finalizată în 1543. Prima atestare documentare a castelului datează însă din secolul XVII, când, potrivit unui raport militar (1680), exista un sistem de fortificaţii care înconjura conacul. Stilurile cele mai vizibile în structura ansamblului sunt cel renascentist şi cel baroc.

Dionisie Bánffy (1638-1674), comite de Dăbâca şi Cluj şi consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a fost cel care a iniţiat construcţia ansamblului la aceste dimensiuni, sub controlul arhitectului italian Agostino Serena. Această primă clădire a fost proiectată ca un ansamblu fortificat, cu bastioane în cele 4 colţuri, un turn înalt la intrare şi o grădină dispusă în sudul ansamblului.

Moştenitorul său, Dionisie Bánffy al II-lea, a iniţiat reconstrucţia castelului, începând din 1745 în stil baroc austriac, după planurile arhitectului vienez Joseph Emanuel Fischer von Erlach. În primă fază reconstrucţia s-a concentrat asupra curţii de onoare din faţa clădirii porţii, inspirându-se din arhitectura barocă vieneză au fost create noi clădiri: manejul, grajdul, remiza şi locuinţele servitorilor. Tot el a dat o nouă formă castelului, sub forma a două aripi aşezate în poziţia literei U. Acum va fi creat şi parcul de agrement de pe malul Someşului (proiectat de Johann Christian Erass), în acelaşi stil baroc, cu alei, lac, statui şi fântâni arteziene.

Următorul descendent Bánffy, József Bánffy, va demola în 1820 turnul de poartă, din materialul rezultat fiind ridicată o moară de apă, pusă la dispoziţia sătenilor. Tot la dispoziţia sa, în 1850 arhitectul Anton Kagerbauer a ridicat o nouă aripă a clădirii, perpendicular pe latura sudică a incintei castelului, totodată remodelând parcul prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere, romantice, specific englezeşti.

Tot în secolul XVII sculptorul Johann Nachtigall a transpus "Metamorfoza" de Ovidiu în grandioase statui de piatră care decorau poarta.

În anul 1944 trupele germane i-au evacuat pe proprietari, pentru a folosi castelul ca spital militar. Imobilul a fost serios afectat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit şi incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, pinacoteca, bine-cunoscuta galerie de portrete şi biblioteca. Baronul Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment şi ultimul proprietar al castelului, iniţiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra şi să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acţiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului. O parte din statuile parcul baroc de odinioară sunt păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca.

Perioada comunistă

Într-o latură încă funcţională a castelului a fost instalată în anii 1950 Cooperativa Agricolă de Producţie ("C.A.P.") Bonţida. Naţionalizarea şi lipsa oricărei întreţineri a clădirilor şi parcului au dus la degradarea gravă a castelului. Sătenii au folosit cărămizile castelului drept material de construcţie. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a reuşit să salveze statuile din parcul odinioară baroc, depozitându-le în cadrul instituţiei (secţia donaţii, str. I. C. Brătianu), unde se găsesc şi astăzi.

În perioada anilor 60 Direcţia Monumentelor Istorice a încercat reabilitarea castelului, dar din lipsă de fonduri nu a putut efectua nici o acţiune concretă în acest sens. Castelul a fost folosit mai departe ca depozit de materiale de construcţii, iar parcul a devenit treptat în păşune, copacii devenind lemn de foc.

Perioada postcomunistă

După căderea regimului comunist a început restaurarea ansamblului în 1999. Decisivă în acest sens a fost acordul semnat de Ministerul Culturii si Cultelor din România, "Institute of Historic Building Conservation" din Marea Britanie şi Oficiul pentru Protecţia Patrimoniului Cultural din Ungaria. Lucrările de restaurare s-a făcut sub înaltul patronaj al Prinţului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri şantierul şi au fost premiate cu premiul "Europa Nostra" de către Uniunea Europeană.

În 2007 Principesa Margareta a României şi-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonţida.

În 2010 Castelul Bánffy de la Bonţida este prea puţin cunoscut, prea puţin promovat, prea puţin vizitat, prea puţin restaurat . . .

text: ro.wikipedia.org

Doua culori, altfel

2010-07-07T23:19:00.003+03:00

...

Astenia de primavara-vara in fotografie pe care o resimt an de an e pe sfarsite. Nu conteaza ca am ratat lanurile de maci, de rapita sau de grau verde. De altfel, doar niste clisee pe care le-am omis mai mult sau mai putin intentionat.

Acum am pofta! Am pofta de ce faceam odata, am pofta de ce n-am facut niciodata. Asa am ajuns, naiv si legat la ochi, s-o iau pe carari cu foarte multe gropi. In nebunia pasiunii mele am confundat griul cerului intunecat cu albastrul ochilor lor. Am ajuns sa merg prin furtuna, fara a stii daca aceasta se va termina vreodata. Dar nu am avut de ales. Cararea mea ducea pe-acolo. Ma alimentez artificial cu ambitie si incredere, si merg cu pasi mici care imi dau siguranta ca voi ajunge in locul in care ma voi regasi, altfel, pe mine, pe noi si mai ales pe voi doi, in prima voastra zi, altfel.

Copiii spun lucruri traznite, oamenii mari lucruri tampite

2010-05-17T22:03:00.008+03:00

...
Mi-a cazut castelul.

Vroiam doar sa mai pun o carte, un fir de nisip ud, sau un cuvant, desi ochii-mi erau tulburi, iar mintea imbatata de caldura. Inevitabil castelul din carti de joc, castelul de nisip, sau castelul de cuvinte, imi cade la picioare.

Un val spumos ma gadila in talpa apoi se retrage lasand dupa el doar urma timida a unui fost castel candva, acum picuri de soare scapati pe plaja uda. Cartile sunt imprastiate, cuvintele-mi sunt ignorate.

As putea reface, oare, castelul care-a fost?
As putea sa nu mai fiu . . . inc-o data prost?

Nepotisme: Maia. Eva Maia.

2010-03-08T23:14:00.005+02:00

...
De departe cea mai grea sesiune foto, cel mai dificil model.

Si am avut cateva . . . unele cu geamantan, altele fara, unele cu ganduri mari, altele fara, unele ce au plecat, altele ce s-au intors, unele c-asa am vrut, altele de prost ce-am fost. Au fost cateva, insa niciuna ca ea. Eva Maia.

Mandra si incapatanata, mostenindu-l parca pe . . . (fluier), apare in lumina lustrei (studio improvizat) si-a blitzului incorporat c-o fata de copil turbat. Dupa vreo zece cadre chinuitoare decorul s-a umplut de bale.

Finalul a fost scandalos. Nemultumita de cerintele mele, considerate exagerate pentru o domnisoara de talia ei ("cum adica sa stau in fund?"), ma lasa cu ochii in lustra profitand de faptul ca astistentii mei erau de partea ei.

Si ca veni vorba de asistenti . . . echipa din ochii micutei (ca vorba aia: "daca te uiti in ochii ei ne vezi pe toti cum radem") a fost: Vale - fotograf, Vali - lumini/relatii cu modelul, Ioana - costume/make-up, Mary - IT, Nelu - impresar.

Si este doar inceputul unei cariere stralucite in "fotomodeling de casa".

Buy me with a coffee

2010-02-14T23:42:00.004+02:00

...
Se poate intampla ca intr-o sambata seara vremea de afara sa te indemne sa ramai intre ai tai patru pereti, ascuns undeva intr-un colt de pat, numarand imperfectiuniile tavanului, neglijabile intr-o seara obisnuita. Dar se poate intampla intr-o sambata seara sa simti nevoia sa spargi toate zidurile, sa sfidezi natura, sa te eliberezi de stresul care pana vineri a fost scai de tine, si sa-ti cauti cel putin un prieten cu care sa savurezi o bere [a cincea] sau cel putin o veche amica pentru o cafea.

Ce se poate intampla intr-o sambata seara e chiar ceea ce va uRMa . . .

Anger . . .

Is it fair . . .

What I am . . .

A place for me . . .

Wishlist . . .

After all . . .

Get a life . . .

Perfect spot . . .

uRMa in noua varianta, cu noul single:
Terminus . . .

In subconstient via vise

2010-01-17T03:15:00.006+02:00

...
Subconstient. Sfera a fenomenelor psihice care se desfasoara in afara constiintei si care au putut fi anterior constiente sau ar putea fi constiente ulterior.

Inca decembrie, o zi grea. Seara, imi las gandurile iritante in buzunarul de la geaca, iar geaca uitata intr-un cuier din hol, sau chiar pe spatarul unui scaun, in alta camera. Ma acopar cu ganduri bune pentru ca plapuma nu ma ajuta indeajuns in lupta corpului si a mintii mele cu rafalele de frig care se strecoara pe sub usa unei camere doar amortite de caldura flacarii de veghe dintr-o teracota alba, mare. Pe birou inca sta aprinsa o veioza, pe care n-o bagasem in seama pana acum, dar care, observand-o, imi provoaca instant alte ganduri, ganduri despre lumina si inevitabil despre intuneric, care se joaca cu imaginatia mea formand pe tavanul camerei mici cu pereti albi umbre bine determinate de conturul neuniform al veiozei de pe birou, si care, copil fiind, ma inspaimantau teribil. Constientizez ca nu erau decat exercitii de imaginatie cu care copilaria ma tachina. Toate aceste amintiri le sting odata cu veioza si revad pe fuga, cu ochii intredeschisi, ochi ai mintii, ultimele secvente constiente ale constiintei mele. O zi grea, apasatoare, dar totusi, adorm linistit.

Par fericit. Incapabil sa inteleg ce-mi provoaca aceasta stare, dar par fericit. E o stare mai mult generala, similara cu starea de bine dispunere care-mi apare, de exemplu, cand intalnesc o veche prietena din scoala generala din clasa paralela de care, atunci, eram indragostit si din cauza careia trezitul de dimineata era indiscutabil mai usor, orele erau mai lungi, recreatiile mai scurte. In incapere sunt mai multe persoane pe care nu le cunosc, nu le recunosc, nu le vad nici fetele, dar stiu ca sunt acolo. Incaperea e casa mea, desi nu o recunosc - un loc in care nu am mai fost niciodata -, dar stiu ca e casa mea, asa o simt. Ma indrept cu pasi repezi si apasati spre un colt al camerei fara sa stiu de ce, pana in momentul in care, pe un pat cu covertura veche de culoare inchisa si cu un model brodat prea incurcat pentru mine, te vad. Pari fericita, si acum inteleg. Ma intind langa tine si te privesc lung, cu un zambet viclean in coltul gurii si ochii mici. Esti altfel. Parul zburlit si dezordonat in bucle uniforme pe care il stiam e acum lins, prins timid la spate incat suvite groase scapate din elasticul negru cad acum cu greutate pe langa obrajii imbujorati de caldura, sau de emotie. Ochii insa sunt aceiasi - n-as putea sa-i confund vreodata. Iar buzele . . .

Deja ianuarie, blestemata dimineata! Nu te-am chemat, nu te-am dorit - de ce-ai venit? Lumina isi bate joc de visul meu in timp ce eu negociez cu subconstientul. Renunt dupa doua incercari timide de a-mi continua povestea - trist, dar increzator. Trist pentru ca aceste fenomene psihice care se desfasoara in afara constiintei nu au fost anterior constiente, dar increzator pentru ca ar putea fi.

Cliseul trenului parasit

2009-12-13T00:59:00.000+02:00

...

Nu vreau sa renunt, oricat de mult ma chinuie, oricat de mult ma chinui. Stiu ca intr-un final am sa reusesc, si nu ma refer la acel final pe fundal negru limitat in care actorii sunt insirati asemeni eroilor de pe monumente, ci la unul mai degraba relativ. Finalul al carui sens e dincolo de orice explicatie al oricarui dictionar.

Revenind la inceput - inceputul ideii -, focusul manual ma epuizeaza. Diafragma si ea. Imi lipseste probabil ceva, acel ceva de care o pasare, singura nezburatoare, care sunt, ar avea cea mai mare nevoie. Imi lipseste rabdarea. Sau probabil imi lipseste ochiul, acel ochi care sa nu vada doar cerul, ci si crengile care ma tin la sol. Poate ca nici nu sunt o pasare, cum pretind a fi.

Imi place filmul - si nu ma refer la acel film cu ecranul negru limitat in final, dar nici la unul relativ - pentru ca ma provoaca. Desi uneori imi da impresia ca se joaca cu mine, ma fascineaza. Ma consoleaza insa certitudinea ca intr-un final - acelasi, relativ -, toti devenim niste jucarii intr-o lume in care, desi suntem maturi, suntem si copii. Fiecare dintre noi devine jucaria celui care ajunge mai repede la sforile ce ne atarna - ilogic - in sus, aceleasi sfori ca ale papusii papusarului, dar imaginare. Aceleasi sfori care - ilogic - ne redau libertatea, pentru ca o papusa fara sfori e intotdeauna o papusa trista, o papusa fara papusar la fel.

Imi place filmul - cel fotografic - pentru ca imi da emotie. E aceasi emotie ca atunci cand o pasare, singura pasare, desi zburatoare, ramane mereu in urma stolului. Locul ei nu e sus, pentru ca eu sunt jos.

Imi place filmul pentru ca e altfel. E destept. E incapatanat. Iar eu, vesnic acel calator - altul decat navetistul, pentru ca nu ma voi intoarce niciodata in statia din care am plecat - care nu-l va parasi.

Zborul

2009-12-02T20:28:00.002+02:00

...

Cand am fost mai mic am visat muzica asta. Atunci credeam ca ce visez nu poate fi real. Acum sunt mare si pot intelege de ce, cand am fost mai mic, am visat muzica asta. E muzica din suflet.

E muzica aceea care mã deconspirã. Nu poti sa urasti culorile, oricat ai uri toamna. Nu poti sã urãsti cerul, oricat ar ploua. Nici nu mai stiu.

Ador zborul gandurilor, zborul muzicii. Eu insã nu voi zbura niciodatã. Dar oare sunt eu acea pasãre, singura, nezburãtoare? Voi fi eu acea pasãre, singura, tocmai in locul in care vei cãdea cu aripile frante? Dar oare vei cãdea? Eu nu voi zbura niciodatã. Dar muzica mea . . .

Cliseul geamantanului rosu

2009-10-28T17:05:00.004+02:00

...
Am vrut sa scriu o poveste despre mine si o fata. Dar . . .

. . . cand sa-mi aleg fata toate erau plecate. In acelasi ritm cu cliseul fotografic traiesc parca un cliseu al destinului. Toate vin, asculta, vorbesc si zambesc. Totul pare sa se indrepte catre un final fericit. Dar . . .

. . . intr-un final ele pleaca. Pleaca iar eu nu raman decat cu amintirea lor in format digital.
Unele pleaca pentru ca asa vor, altele pleaca pentru ca asa trebuie, iar celalalte pleaca pentru ca asa vreau.
Unele pleaca cu mana goala, altele pleaca cu poseta, iar celalalte pleaca cu geamantan. Evident, speranta ca ele sa se intoarca este invers proportionala cu marimea bagajului.

Inventati-mi o poveste despre un baiat si o fata.
O poveste in care ea se intoarce cu un bagaj plin de sperante. El o asculta, ii vorbeste, ii zambeste. Iar . . .

. . . cea mai interesanta poveste va fi premiata cu o sesiune foto cu un geamantan . . . albastru.

De ce Toamnã?

2009-10-17T12:00:00.000+03:00

...

Daca Toamna ar fi femeie, atunci eu as fi cel mai mare misogin.

Ati putea sa ma intrebati "de ce sa urasti toamna?". As putea sa va raspund "de ce s-o iubesti?".
Ati putea spune ca toamna se culeg roadele pamantului. Da, dar vara le coace.
Ati putea spune ca toamna coloreaza natura. Nu e decat preludiul unei crime.
Ati putea spune "bine, bine, dar toamna vin studentii!". Da, dar toamna se inchid terasele!!!
Ati putea gasi o mie de argumente pro. V-as putea gasi o mie de argumente contra.

Poate ca are doar ghinionul sa urmeze dupa febletea vara. Poate ca am eu un fix cu ploile reci si marunte, parca interminabile. Poate ca toamna am suportat cele mai mari chinuri. Poate ca toamna urcatul pe munte devine un lux. Poate ca prefer lanurile de grau in detrimentul padurilor ruginite. Poate ca urasc toamna pentru ca sterge toti pistruii pe care vara i-a pictat.

Toamna mi se pare cel mai nehotarat anotimp, nu stie daca sa-i fie cald sau rece, cel mai lipsit de personalitate.

Cred ca daca vara ar fi barbat, atunci toamna ar fi cea mai mare misandra.

Daca toamna e fotogenica in splendoarea culorilor ei, ce aroganta mai mare i-as putea face decat s-o prezint in nuante de gri?

articole.asemanatoare:
Ultima toamna nebuna

Adaptor de la rece la cald [ex.periment]

2009-08-17T22:39:00.000+03:00

...

Vantul puternic de vara din buzunarele mele de la pantalonii aia crem mi-a zburat orice dorinta de a avea febletea de obiectiv de 50mm pentru DSLR-ul pe care inca nu-l am, dar pe care il imprumut din stanga si din dreapta fara rusine. Drept urmare, m-am reorientat catre zone mai calduroase, cu aceasi pantaloni pe mine, unde am gasit, aproape pe jos, adaptorul minune care cica ma lasa pe mine sa-mi pun obiectivul, de acelasi calibru de 50mm, de la batranul Zenit pe mult mai tanarul Canon. Mi-am zis "super!".

Prima imagine alba. "Ce.....zmeu' meu!?". A doua. A treia. La fel. ?!?!?. "Aaaa...ce bou is! Expunerea!". [Pentru astia novice, ca si mine, "expunerea" e rotita aia de pe aparatele foto pe care tot trebuie s-o invarti pana liniuta aia de pe ecran e la jumatate; poate sa fie si mai la stanga sau mai la dreapta, dar aia-i pentru profesionisti].
Si cum nu toate-n lumea asta sunt roz, ma loveste manual peste ceafa, preventiv [cam cum facea tata cand eram mic], focusul. [Pentru astia novice, ca si mine, "focusul" e luminita aia mica verde care apare pe ecran cand apesi declansatorul]. No, numai ca acum nu-mi apare nimic, iar focusul in cazul de fata s-a transformat din luminita verde in inelul ala de pe obiectiv . . . mare cat inima unui menestrel retras in glorie, pregatit parca sa infrunte viata.

Rezultatele au fost coplesitoare:
- aproximativ 413 de cadre trase;
- aproximativ 332 de cadre anulate pe motiv de "subiect nefocalizat";
- aproximativ 57 de cadre anulate pe motiv de "sub/supra expunere";
- aproximativ 17 de cadre anulate pe motiv de "pozitie nenaturala a subiectului";
- aproximativ 7 cadre postate.

Concluzile sunt dure:
- pentru experimente ai nevoie de rabdare!!! de perseverenta, curaj si de rabdare!

Nu stiu daca ati inteles mare lucru din ce-am scris. Mai bine va povesteam despre primul meu accident rutier! :)

s.ex f.ete C.luj N.apoca Vali Turean poze

2009-05-26T23:27:00.017+03:00

...

Mă trezesc intr-o seară cu lună de poveste, subţire si fermă, cam chiar în timpul schimbului de tură între zi şi noapte . . . mă trezesc navigând, deşi am rău de mare, in cel mai întins şi adânc ocean al lumii, Internetul, zburând, deşi am rău de avion, din site în site, căutând parcă insula aia pustie în lumea worldwideweb-ista, la care toţi visăm. Căutam parcă locul ăla liniştit în care să-mi pot aranja gândurile într-o ordine măcar cronologică ale ultimelor întamplări pentru a învinge haosul care mă domină. Şi cum singurele locuri care mă liniştesc sunt casa mea şi acea insulă, pe care încă n-am găsit-o, am pornit de acasă, de pe acest blog, aranjat parcă pană la ultima virgulă . . . şi pornesc spre alte locaţii aferente acestuia. Căutând ceva asemănător, mă pornesc spre blogul de fotografii a carei evoluţie mă interesează şi o urmăresc în ultima vreme. Găsesc o "scrisoare" către mine, o atenţionare mai precis, cum că ultima mea aparitie online s-a consumat în urmă cu 4 luni, cu un post fantomă care nici măcar nu a văzut pixelii ecranelor.

Şi atunci m-am gândit: am cam pierdut tot. Am pierdut ghioceii, de o fragilitate si puritate exagerată, lalelele, florile care parcă te fac să cânţi doar când le rosteşti numele, am pierdut cireşii înmuguriţi, lanurile atât de fotogenice de rapiţă, geloase parcă pe toate nimicurile care mi-au răpit primăvara. Am cam pierdut toată distracţia aţi putea spune, fară să vă gândiţi ca poate "florile" mele abia acum înfloresc! Şi mă liniştesc!

Trecând spontan de la o stare la alta, de la automâhnire la autoîncurajare, îmi zic hai să mă caut în worldwideweb, fără să sper vreo clipă că am să mă găsesc pe insula mea. Şi într-adevăr nu m-am găsit pe nicio insulă, în schimb m-am găsit, şi în continuare mă găsesc, în diverse colţuri ale lumii virtuale printre care şi ăsta! Haos frate! Nu ştiu ce este, cine sunt şi . . . /. . . sau ce vor de la mine, dar până să mă panichez şi mai ales până să vă las pe voi să credeţi c-aş fi nu ştiu ce agent comercial de cărnuri vi, sau altă zodie de apă, diferită de cea care sunt (RAC!!!, nicidecum peşte), am încercat sa fac ordine in această înşiruire haotică şi să-i dau un sens: "da, facem s.ex din când în când, cu f.ete, normal, şi prin Cluj Napoca şi prin alte părţi, şi el, Vali Turean . . . şi probabil [vreţi să ştiţi dacă] face şi poze în acelaşi timp . . .

. . .

UPDATE: Am cenzurat oarecum anumite cuvinte din titlu si text pentru a evita traficul nedorit!

re.Copilaria

2009-03-04T00:00:00.003+02:00

...
Incep cu o intrebare: care ai vrea sa mai fi din nou copil? Hai ba ca toti vreti!
Am auzit pe multi spunand ca doresc sa-si retraiasca copilaria, cu gandirea de acum. Sa-si retraiasca practic viata, eliminand toate greselile facute.

De ce, ca nu-nteleg?
Cum am putea trai, copii fiind, cu toate grijile de acum? Cum am putea creste normali gandindu-ne doar la avere . . . pe timp de criza? Ai renunta la inocenta acelor ani doar ca acum sa stii ca nu ai avut niciun regret in viata? Nu regretele ne fac mai ambitiosi si puternici? Fac pariu cu voi ca nici Scufita de acum nu mai este ca Scufita de atunci. Ori e pitzi, ori e emo, iar in cazurile de fata mai putem spune ca Lupul e personajul rau? Tot farmecul copilariei se stinge incet, incet pe ruta: studenta porno, eleva porno, bebelusa porno. Lasati ba copilu-n pace!

Oricat am vrea sa fugim inapoi timpul alearga inainte. Regretele raman in urma. Clipele minunate in bagajul amintirilor pe care-l taram dupa noi in mocirla din zilele noastre (daca nu credeti veniti in Cluj . . . pe Campului).

articole.asemanatoare:
Viata...ca o pacaleala
Mi-e dor...si doare

Anti Valentine's Day

2009-02-14T00:00:00.001+02:00

...
De ce?

Pentru ca e o sarbatoare imprumutata.
Pentru ca e o sarbatoare comerciala.
Pentru ca e o sarbatoare falsa.
Pentru ca nici macar nu este o sarbatoare.

Pentru ca Sf. Valentin e pe 16.
Pentru ca Dragobetele sunt pe 24.

Si pentru ca ea, . . . ea e departe.

articole asemanatoare:
Ziua Femeilor, Luna Femeilor...LUMEA Femeilor!

Mist.erul peisajelor ascunse (III)

2009-01-25T23:30:00.000+02:00

...

Sunt prins intre patru pereti. Sunt pierdut intre sute de foi.
Din nou stres, din nou prins in noroi.
Parca nici o urma de lumina nu-mi mai da speranta sa ies din starea asta.

Doar gandul la un munte ma poate face sa scap.
I'm fuck'd up!

articole asemanatoare:
Mist.erul peisajelor ascunse (I)
Mist.erul peisajelor ascunse (II)

Carina, nu Miruna

2009-01-17T00:01:00.002+02:00

...

Pentru ca in ultimul timp au fost mai multe imagini alb-negru . . . acum color.
Pentru ca imi place sa urmaresc liniile starilor de spirit . . . din nou portrete.
Pentru ca in ultimul timp am postat doar cate o fotografie . . . acum serie.

Pentru ca pleaca mai mereu . . . mai mereu se intoarce.
Pentru ca nu-si poate ascunde sufletul . . . i se lumineaza ochii.
Pentru ca se pierde in zambet si voce . . . ma pierd.

Pentru ca toate femeile sunt ca florile . . . trei gerbere si o criza.ntema.

Pentru ca nu-i blonda si trista, ci creata si "rea". . . Carina, nu Miruna.

Bonus (Carina prin Zenit):

STOP. . . and stare

2009-01-09T23:13:00.004+02:00

...

Am schimbat putin infatisarea, dar nu si naravul. Am schimbat putin curbele, dar liniile au ramas aceleasi.

M-am schimbat, dar am ramas la fel.
Stop and stare!

Locul meu, capat de lume

2008-12-15T23:45:00.008+02:00

...

Sarbatori Fericite!

Pentru cei care mai cred in spiritul acestora.
Pentru cei care mai cred in magie si credinta dincolo de orice conspiratie.

Alcoolul

2008-11-27T00:50:00.001+02:00

...

Rac
Planeta dominantă: Luna, astrul toanelor şi născocirilor.

Animalul sacru: lipitoarea.

Personalitate: Racul este un profitor nesătul, al cărui unic scop în viaţă e să care în bârlog tot ce-i pică în mână. Este mai zgârcit şi mai apucător decât tot neamul hărciogilor la un loc. Se spune că ar fi diplomat, dar în realitate manipulează pe toată lumea ca să-şi rezolve interesele. Zâmbeşte graţios, înşiră verzi şi uscate şi joacă tot timpul teatru, fiind foarte popular printre cei gură-cască şi slabi de minte. Are mania de a coopta tot soiul de rataţi pe care îi psihanalizează sau îi îndoctrinează cu predici filozofice ori cuvântări patriotice. Îşi iubeşte casa, dar nu este lipit de ea. Ros de morbul vagabondajului, dispare periodic pentru diverse intervale de timp. Din nefericire, se întoarce mereu înapoi ... În dragoste este adeptul romantismului siropos şi leşinat. Asta, la început, căci mai devreme sau mai târziu va scoate la bătaie un nimicitor arsenal de tocare măruntă a nervilor: toane, nazuri, îmbufnări, bombăneli, bănuieli, accese masochiste şi şantaje sentimentale.

Meseria potrivită: politician sau afacerist interlop (la alegere), poet, cămătar, pitic de grădină.

Pizza magică: Quattro formaggi.

Medicamentul norocos: alcoolul.
[Sursa: Jurnalul National editia online, "Horoscop rautacios"]

Poate va intrebati ce legatura exista intre fotografie, text si titlu . . .
Ei bine . . .
Fotografia este [cu si] despre o fata . . .
Textul este [cu si] despre mine . . .
Iar titlul . . . !

. . . Oh! Carina!

"Mi-e totuna daca e sarut sau lacrima..."

2008-11-17T01:31:00.002+02:00

...

Dar daca pleci . . .

. . . te vei intoarce?

Mist.erul peisajelor ascunse (II)

2008-11-10T00:58:00.007+02:00

...
. . . am vrut să scriu mai multe, despre munţi si ploi mărunte. Am vrut să scriu o poveste, despre văi, păduri şi creste.

Dar vreau doar să ascult . . . glasul muntelui, ş-atat!

Mist.erul peisajelor ascunse (I)

2008-11-01T00:00:00.002+02:00

...
. . . sau locuri in care iti regasesti ganduri demult pierdute. Locuri in care sufletul ti-e zapada, iar mintea piatra.

N-as putea trai in astfel de locuri. N-as putea trai doar cu ganduri. Zapada s-ar topi si ea. Si pana la urma de ce sa traiesc tot timpul cu speranta ca dincolo de ceata e o alta poiana, plina de vegetatie si fauna, cand poate fi o prapastie ucigatoare, sau o poteca fara destinatie?

As putea insa sa vizitez astfel de locuri, la nesfarsit. As putea sa risc, infruntand ceata si mist.erul din spatele ei. As putea sa ma eliberez de ignoranta cu care-mi tratez gandurile in padurile de beton in care traim.

Vreau doar un moment de liniste in care timpul sa fie la picioarele mele. Gandurile sa-mi fie slujitori, iar eu . . . stapanul lumii mele.

Imagini din Muntii Retezat
25.octombrie.2008

Generatia "Turbo" vs. generatia "Hi5"

2008-06-03T02:02:00.010+03:00

...

Fac cu mandrie parte din generatia `80-`85, generatie care a decoperit calculatorul si internetul si nu i-a fost impus ... generatie care a trait viata la maxim si nu se camufla dupa tastatura ... generatie care statea pana noaptea tarziu sa scrie un referat si nu il lua gata facut de pe net fara sa stie ce scrie in el ... generatie care se lovea de teancuri de carti si nu de teancuri de cd-uri ... generatie care se bucura cand avea 10MB liber pe hard si care cumpara jocuri pe discheta. Suntem ultima generatie care a jucat "Sotron","Ascunselea", "Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea", "Sticluta cu otrava","Pac Pac", "Hotii si vardistii","Nemteasca", sau "Muncitor-director". Suntem ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, ultimii care seara legam usile vecinilor cu sfoara, ultimii care taiam cu sticla sforile pe care vecinii de la parter isi agatau hainele la uscat, ultimii care am invatat poezii doar in romana si nu in engleza, ultimii care la aniversari cantam "la multi ani" si nu "happy birthday", ultimii care nu au auzit de hallowen, de sf valentin sau altele.

Noi nu mancam la fast food, noi mancam de amiaza intre 14:30 si 15:30, depinde in ce schimb lucrau parintii. Noi nu stiam ce sunt alea e-uri si beam suc de la TEC iar paharele de plastic le puneam la bicicleta la spite. Noi nu eram pasionati de masini puternice, noi aveam o bicicleta pe care vroiau sa se dea toti copiii de la bloc. Noi am auzit si de Creanga si Eminescu si de Prutean sau Coelho, noi am ascultat si Michael Jackson, Metallica, Ace of Base, DJ Bobo, Roxette dar si 50Cent. Noi am vazut filmele cu Alain Delon de pe TVR si Macaulay Culkin in "Singur acasa" si tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus" sau "Magicianul".

Noi suntem generatia care mestecam guma Turbo si colectionam fotbalisti din pungile de snacks-uri. Noi plecam dimineata la sanius si ne intorceam seara, uzi si obositi. Noi plangeam cand ne bateau parintii, nu ii injuram, si spuneam "multumesc" cand primeam "ceva dulce".

Noi nu stiam ce este emo, noi nu stiam ce-i messu', noi nu stiam ce-s telefoanele mobile, noi nu aveam stick-uri, noi nu aveam Mall-uri, noi nu aveam cont pe Hi5. Noi nu aveam griji!

Aveam doar o minge!

Text: Dan Benta / Vali Turean (a se citi si comentariul Gabrielei, "Cateva completari")
Foto: Vali Turean

Ziua Femeilor, Luna Femeilor...LUMEA Femeilor!

2008-03-10T03:01:00.013+02:00

...
Din 1 pana in 31 martie femeia trebuie alintata. Nu e o traditie, e o regula. Nu se mai tine cont ca-i 1 sau ii 8. Demult, era doar ziua Mamei. Demult, dar putin mai devreme, au facut-o ziua Femeii, ca noh... Acum, mama sau femeie, copila sau adolescenta, toate asteapta o atentie de 8 Martie, Ziua Femeii. Au vrut o zi, le-am dat o zi... dar ce-au avut cu 1 Martie? De ce cu ocazia venirii Primaverii sarbatorim Femeia? Un ghiocel, un martisor, o atentie, un cadou. Pe multi dintre noi ne-a derutat faza asta, dar ele au gasit solutia: 1-8 Martie - Saptamana Femeilor!

Nu am oferit nici o floare de 8 Martie. Nu am oferit nici macar de compliment. Si nu pentru ca as fi misogin, ci pentru ca nu inteleg de ce avem nevoie de sarbatori false pentru a face un gest tandru. N-am oferit nici o floare de 8 Martie, dar voi oferi un buchet in 13 Martie. Nu, nu e nici ziua Femeii si nici a primaverii. Nu, nu esti obligat sa oferi flori si nici sa spui "La Multi Ani" cuiva. E doar o zi obisnuita de martie in care complimentele chiar pot avea o valoare.

Suntem falsi. Suntem prea falsi sa ne dam seama. Renuntam la inventivitate si actionam in automatisme. Reactionam cu bucurie la fiecare sarbatoare importata pentru ca avem nevoie de ea. Ne trebuie motiv sa fim romantici, sa fim atenti. Ne trebuie zile dedicate ca sa ne simtim importanti.

A Saucerful of Secrets

2008-02-08T02:33:00.000+02:00

...
Nu-mi cere niciodata sa-ti spun ce gandesc. Ingandurarea mea te pune pe ganduri si stiu asta. Vrei sa stii tot ce se petrece in interior. Degeaba te uiti in ochii mei, ei iti vorbesc intr-o limba pe care nu o vei intelege niciodata. Te hipnotizeaza, te mint. Te uiti apoi in suflet. Iti dai usor seama ca e slab si cu un subtil santaj reusesti sa te aliezi cu el pentru a-mi sabota urmatorul gand. Ai uitat insa ca sufletul mi-e departe, iar drumul pana la mine va epuizeaza pe amandoi. Sufletul se dizolva.

Ma implori, ma implori si iar ma implori. Te ignor. N-as putea sa-ti spun vreodata in cuvinte tot ce gandesc. In schimb iti dau cartea mintii mele. Nu grosimea ei te sperie, ci sentimentul ca dupa ce o vei citi vei sti totul. Fiecare portita a gandirii mele, fiecare slabiciune.

O citesti. Ai inteles totul, dar nu ai aflat nimic. Imi ceri sa-ti spun ce gandesc. Ma implori. Te ignor. Iti deschid din nou cartea.

O citesti din nou. Ai inteles totul, dar nu ai aflat nimic. Ma implori. Iti deschid pentru ultima oara cartea.

Citeste printre randuri.

Road to nowhere

2008-01-16T19:16:00.000+02:00

....
Regrete! Un singur pas gresit, o dezamagire, si totul se darama in jur. Viata roza ia tente de gri in nuante din ce in ce mai intunecate. Esti terminata. Viata nu mai are sens pentru tine. Nu mai vrei sa vezi pe nimeni, nu mai vrei sa faci nimic. Dintr-o data esti dezgustata de muzica ritmata, pe care intr-o vreme o ascultai, si pui pe repeate pe Chilian cu a lui piesa "Chiar daca...", chiar daca pana atunci nu auzisei de el, dar ti l-a recomandat cea mai buna prietena a ta ca fiind perfect pentru fete indragostite si parasite. Iti chinui sufletul si gandul cu ale lui acorduri de chitara si iti repeti neincetat "ce bine era daca nu l-as fi cunoscut...si de ce mi se intampla doar mie toate astea?". Te indrepti spre nimeni, spre nimic. Ai impresia ca oricat de mult ai merge, acest drum alb nu are sfarsit. Nu are nici banci pe care sa-ti odihnesti sufletul. Nici frunze verzi, cu simbol de speranta, nu cad in calea ta.

Trezeste-te! E doar un episod din serialul vietii. Un serial cu multe sezoane, crede-ma. E la fel de tragic ca si atunci cand pierzi un interviu pentru un job important pentru cariera ta. E la fel de comic ca si atunci cand pierzi trenul, care vine la ora fixa de ani de zile si tu stii asta. Viata nu e roz. Nu e nici gri. Viata e un infinit de culori, pe care ti le alegi cum vrei tu, in momentul in care te-ai decis sa-ti pictezi destinul.

Un minut

2007-10-23T00:56:00.000+03:00

...
Dati-mi un minut.
Vreau sa ascult toata linistea din lume. Sa pot citi toate gandurile. Sa traiesc toate clipele. Sa visez toate visele.

I hold my breath and close my eyes... waiting for the Paradise...

Ultima toamna nebuna

2007-10-07T18:59:00.000+03:00

....
Nu mai vreau sa am emotii cand cad frunzele.

Nu voi mai da voie nici unui copac sa ma faca sa mai am ganduri cutremuratoare.

O toamna teribila, dusa in extrem de ignoranta si relaxarea zilelor de vara, dar si de aroganta arborilor, care-si scutura fara mila frunzele. Vreau sa am altfel de bucurii in viata. Altfel de emotii. Nu-i normal sa te simti ca la 14 ani, cand te indragostesti pentru prima data cu adevarat, doar la auzul unei cifre. O cifra mincinoasa si trucata. O cifra care nu inseamna nimic, dar o cifra care nu-ti opreste viitorul in loc. O cifra blestemata, dar o cifra dorita de prea multi.

Vreau sa am emotii, toamna, in asteptarea unei imagini de vara, de pe un film montat primavara, primit iarna.

Imaginea urmatoare e varianta pe film (expirat) a seriei pe digital ne.Inspiratia. De altfel, prima si singura fotografie de-a mea cu un SLR pe film. (Multumiri lui Dan Laslo)

Viata bate filmul! Dar bate filmul digtalul?

Sunday morning

2007-09-23T03:32:00.000+03:00

......
Zile ploioase de vară târzie. În dormitor praful arogant se plimbă ţanţoş pe mobila veche. Îl observi, dar e prea devreme sa-l iei in seamă. Într-un colţ de cameră chitara te striga in note disperate, iar stropii de ploaie parca recită Bacovia. E ziua in care speranta te inseala cu destinul, iar singurii prieteni sunt sticla si vinul. Culorile calde sunt rupte si murdare. Ai vrea sa poti face ceva, dar mucegaiul cucereste orice urma de curat. La trei clipe distanta o pana de inger trist se pierde in lumina becului de la veioza...

Te saturi. Vrei raze de soare. Vrei copii in faţa blocului...strigăte...veselie. Vrei plimbări în parc şi vată de zahăr pe baţ. Vrei petale de trandafiri rumeni si mirosul crud al verii.

Dar e duminică...şi prea devreme. Si ploaia-şi continua simfonia, alene.

Rufe murdare stau pe pereti. Iti iei ramas bun, spre margini te-ndrepti...

Paranteza:
Fiecare zi este o poveste.
Adunate la un loc sunt povesti de adormit copii, un pic mai mari. Somn usor!

Mi-e dor...si doare

2007-08-21T12:35:00.001+03:00

......
Mi-e dor de desenele cu Pluto, cu robotelul Memo, sau cu Testoasele Ninja.
Mi-e dor de serile de vara cand prindeam apusul pe arena de fotbal.
Mi-e dor sa joc sotron, sau pac-pac, cu pistoale imaginare si mitraliere confectionate din doua lemne si trei cuie.
Mi-e dor de iernile inzapezite. Mi-e dor sa ies cu sania dimineata si sa ma intorc seara...frant si inghetat, dar fericit.
Mi-e dor de spiritul sarbatorilor si de emotiile primei intalniri cu Mos Craciun. Parca plangeam...
Mi-e dor de fotbalul din curtea scolii. De toboganele, care pareau imense, din gradinita.
Mi-e dor sa primesc "plecarea" cand ma iau parintii acasa.
Mi-e dor de prima iubire, nestiind ce insemna asta.
Mi-e dor de coronita din clasa I si de sunetul clopotelului.

Mi-e dor...
...si doare, ca nici copilaria nu mai este ce a fost!

Vecin cu zarea

2007-08-13T21:47:00.000+03:00

............

O clipa. Cea mai inalta clipa. O clipa in care am fost peste toti. Am fost cel mai bogat, desi nu aveam un ban in buzunar. Am fost vecin cu zarea si prieten bun cu soarele, iar norii au fost cei care m-au tachinat. O clipa de neuitat.

Si totusi mi-e dor de oameni. De stari de spirit!

O intrebare mai veche, cu un raspuns mai nou: de ce imi place muntele? De nebun!

Te intreb pe tine, Soare

2007-08-02T14:15:00.000+03:00

...........
Priveste cerul noaptea. Astepta seninul si numara stelele. Milioane! Vei crede ca vin toate spre tine, ca vor sa te cunoasca. De ce nu ma satur privindu-le? Imi vine sa le numar. As vrea sa stiu cate sunt. Sa stiu cate cad intr-o noapte. Sa stiu cate dorinte s-au implinit. Dar e ca si cand as vrea sa numar picaturile dintr-un parau de munte.

As vrea sa ma plimb cu degetul printre ele. Sa le unesc cu linii imaginare si sa desenez orase, munti, prapastii sau izvoare. Cerul tot sa fie al meu. Sa fie plansa mea de desen. Panza pe care sa-mi las imaginatia la joaca. Mi-ar ajunge oare? Te intreb pe tine, Soare!

Clarice, cutitele si amintirile

2007-07-18T11:08:00.000+03:00

.............
A doua dimineata timp de o saptamana in care ma trezesc tremurand si speriat. Doua dimineti, tot atatea vise.

In primul am murit, sau cel putin urma sa mor. Atunci mi-am zis ca visele sunt o prostie. Eram intr-un oras, plimbandu-ma pe strazile altui oras. Ciudat subconstient! Ceva m-a suparat. Tare! Si simteam ca avea sa se inatample ceva. In fata mea un grup de trei persoane: doi copii si un adolescent. Acesta din urma scoate doua cutite si cresteaza un "Z" de la Zorro pe stomacul unui copil. Speriat o iau la fuga. Ciudat, nu in directia opusa ci inspre atacator. Evident ca apare in fata mea, cu zambetul pe buze, o lacrima insangerata in coltul gurii si ura in ochi! Isi ridica mainile si "fle, fle, fle"-ul Doctorului Lecter pentru Clarice mi-l aplica mie! In acel moment "the lambs stoped screaming". Al dracu vis!

In al doilea am murit. Cel putin pentru o noapte. Constientul si subconstientul au luat o pauza. M-au abandonat.

Recapitulare:

Primul: un vis metaforic devenit realitate. Am vazut cutitele. Am fugit spre ele pentru a ucide o parte din mine! O parte din mine a murit. Visele nu sunt o prostie.

Al doilea: o realitate ce seamana a vis. Nu-mi amintesc nimic.

S.O.A.D. - Aerials [un "vis" mortal]

Dependenta

2007-07-13T11:11:00.000+03:00

.....
Sunt atatea lucruri care provoaca dependenta. Sunt atatea lucruri fara de care ne va fi infinit mai greu daca ele ar disparea dintr-odata. Majoritatea suntem dependenti de calculatoare. Si eu sunt. Si tu esti, altfel nu mi-ai citi acum blog-ul. Poate ca ne ajuta mult. Poate ca aici ne gasim un refugiu, cand suntem tristi si singuri, sau bucurosi, inconjurati de prieteni. Calculatorul nu tine cont de starea de spirit. Mai stiu, si stii si tu, ca o zi fara Internet creaza haos....intr-o firma, intr-un camin sau intr-un cartier.

Dar cati dintre voi sunteti dependenti de natura? Cati dintre voi faceti crize cand un brad se deconecteaza de la pamant? Cati dintre voi va suparati cand un virus trece de firewall-ul cabanei si o arde pana la temelii? Cati dintre voi faceti reclamatii ca rata de transfer a razelor de soare e prea mica? Sau ca o noua versiune de nori, care ocupa prea mult spatiu in memoria cerului, a fost lansata? Sau cand mufa BNC a unei frunze nu se potriveste cu mufa USB a arborelui, si cade? Cati dintre voi sunteti nerabdatori sa ajungeti in fata unui calculator cand sunteti la o iesire la padure si cati dintre voi sunteti nerabdatori sa abandonati locul din fata calculatorului pentru o iesire la padure?

Va invit sa coborati de pe culmile inalte ale netului si sa va conectati, fie si prin proxy, la un munte. Ne vedem pe crestele serverului!

Doi dependenti de internet:
- Uite mah ce ninge afara....!!!
- Da link sa vad !

Si doar azi, ca-i vineri 13, La Multi Ani mie!

Nothing Else Matters

2007-07-09T12:46:00.000+03:00

...........
Cand esti jos, dar vrei sa urci mereu
Cand vrei sa urci, dar iti este greu
Cand timpul te preseaza, dar nu poti sa te grabesti
Cand trebuie sa te intorci, cand te ratacesti
Cand vantul te urmareste si nu poti sa-l infrunti
Cand frigul te gadila si nu-ti vine sa razi
Cand painea este tare si n-ai ce sa mananci
Cand noapte e prea lunga si visele adanci

Cand ti se naste-un gand duminica-n amiaza
Si te trezesti in varf... NIMIC NU MAI CONTEAZA!

Panorama: click pe imagine pentru rezolutie mareM-tii Fagaras, Cabana si Lacul Podragu [2100m]

Teo (II)

2007-06-11T23:00:00.001+03:00

...........................................................................

Va mai aduceti aminte de Teo, nu?
Cei care ma viziteaza constant cred ca o cunosc deja.
Prea bine.
Poate va intrebati de ce am "umplut" blogul cu ea.......(?)
Sa recunoastem ca da bine in fotografii.
Atat.

Mi-am indreptat atentia spre alte flori...
..dar va urma si Teo (III), Teo (IV), ......Teo (XVII)

ne.Inspiratia

2007-06-06T12:24:00.000+03:00

...................................................................................

Mi se intampla sa n-o am. Mi se intampla sa o caut si totodata mi se intampla sa n-o gasesc. Astea toate in ceasurile grele. Mai am si momente bune, cand dau intamplator peste ea. Arogant cum sunt, o ignor...si merg mai departe. Apoi imi plang in pumni si caut un umar pentru alinare. Mi se intampla sa nu-l am. Mi se intampla sa-l caut si totodata mi se intampla sa nu-l gasesc. Atunci disper. Si ma gandesc la ce am facut, la ce am de facut.

Mi s-a intamplat sa n-o am. Iar cand am avut-o am ignorat-o. O data. De doua ori. De trei ori. Din acel moment m-a renegat. Acel moment l-am regretat.

Despre ce vorbeam?

Despre inspiratie in alegeri in momente din viata, inspiratie la rascruci de drumuri, inspiratie in idei, cand ma uit la patru imagini care par sa transmita ceva, dar nu imi dau seama ce. Despre inspiratie in general.

Si bineinteles despre momentele cand avem inspiratia sa fim neinspirati...

Si nu in ultimul rand despre clipele cand neinspiratia ne inspira neincredere.

Your love means everything...

2007-06-02T14:01:00.000+03:00

(in traducere "Romantismul la romani...intr-o dupa-amiaza plicticoasa de duminica, dupa pranz si paharelul din fiecare zi)

"Sa nu-ti faci impresii gresite...
Sunt alaturi de tine si nu te neglijez. Nici indiferenta nu-mi esti.
Stiu ca dorm, dar dorm ca sa te visez.
Stiu ca nu stau langa tine. Stau in spatele tau ca sa-ti protejez gandul. Sa-ti pazesc privirea. Sa-ti aud murmurul apei si sa-ti simt mangaierea soaptei.
Tu esti viata mea si mereu vreau sa fiu cu tine, sa simtim impreuna, sa ascultam melodia batailor inimii mele, sa ne......."

....ce cã.....cat? Femeie, ma lasi cu astea? Citeste in gand ca sunt obosit. Pot sa ma odihnesc si eu putin, ca doar nu am iesit cu tine ca sa-ti aud aberatiile si poeziile cu amor lacrimogen? Am iesit doar ca sa nu-ti mai aud gura...
(...20 de ani cu ea...nu mai suport!)

Cat timp iubim?

Autoportret

2007-05-27T20:19:00.000+03:00

...imi plac desenele animate!

Psychedelic night

2007-05-17T19:01:00.002+03:00

...
Toti visam cand dormim, dar nu toti ne dam seama. Toti visam cu ochii deschisi, si toti ne dam seama. Toti ne visam visul, dar foarte putini si-l traiesc. Despre vise am mai vorbit si mi-e teama ca devine un cliseu. Un cliseu pentru nevisatori si doar o alta poveste pentru cei ca mine. Dar despre vise devenite realitate nu am mai vorbit si putem fenta cliseul.

Nu mi-am numarat niciodata visele. Cu siguranta nu le-as putea tine evidenta. Dar unul singur nu-l voi uita niciodata. L-am simtit pe sub piele. L-am trait si e al meu. As incerca sa-l descriu, dar imi este imposibil, asa cum este imposibil sa exprimi o traire, un fior, sau o emotie.

Am visat sa traiesc o noapte psihedelica. Am trait visand acea noapte psihedelica. Timp de cateva ore am fost rapit de luminile laserelor, acordurile chitarilor si bataile tobelor. De voci psihedelice si de distorsiunile clapelor. Rapit de aplauzele a douasprezece mii de suflete in ritm cu muzica si de emotiile primei intalniri cu un idol. Timp de cateva ore am fost un copil cu jucaria preferata in mana. Mi-as dori sa raman copil, iar jucaria sa nu se strice niciodata...

Apoi am visat muzica. Visez mai mereu muzica. Adorm pe muzica, iubesc pe muzica, traiesc pe muzica. Dar nu mi-am pus niciodata intrebarea ce este muzica, sau care este scopul ei. Ma multumesc sa o simt si sa ma identific in ceea ce ascult. Se spune adesea ca haina il face pe om De ce nu muzica? Oare nu ne putem da seama de superficialitatea unei persoane dupa muzica pe care o asculta? Oare nu ne putem da seama de inteligenta altei persoane dupa muzica pe care o asculta? Daca nu, de ce s-au inventat atatea genuri de muzica? Oare nu pentru a ne diferentia unul de altul si pentru a ne indentifica personaltatea? Eu cred ca fiecare dintre noi ascultam muzica dupa cum ii bate inima. Mie imi bate psihedelic, in mii de acorduri si culori...

"Muzica exprimă ceea ce nu poate fi spus şi despre ce e imposibil a tăcea." (Victor Hugo)
...........................................................................
Roger Waters - the creative genius of PINK FLOYD
The Dark Side Of The Moon
Live 2007

14.aprilie.2007, Budapesta
Papp Laszlo Arena

"Come on you boy child, you winner and loser, come on you miner for truth and delusion, and shine!"
(Shine On You Crazy Diamond - Pink floyd, 1975)

"Hey you! Don't tell me there's no hope at all
Together we stand, divided we fall."
(Hey You - Pink Floyd, 1979)

"You believed in their stories of fame, fortune and glory.
Now you're lost in a haze of alcohol soft middle age
The pie in the sky turned out to be miles too high.
And you hide, hide, hide,
Behind brown and mild eyes."
(Paranoid Eyes - Pink Floyd, 1983)

Underground

2007-05-14T17:49:00.000+03:00

Te-am cautat la suprafata, dar nu te-am gasit.
Am coborat in underground cu un gand aiurea si o speranta in piept.
Aici ti-am visat umbra venind.
Dar ai luat grabita metroul viselor aruncand doar o privire in urma.

Asteapta-ma la urmatoarea statie si voi veni cu primul gand.
Sau voi ramane singur in underground-ul subconstientului meu ca sa ma cauti tu.

Paula

2007-05-06T11:00:00.002+03:00

...
...este o veche prietena, sau cunostinta....sau prietena. Nici nu mai stiu ce ii. Dar veche e sigur. Poate prieteniile sunt ca vinul. Poate cu cat sunt mai vechi cu atat sunt mai bune. Dar poate prieteniile sunt ca fructele. Dulci si gustoase doar la inceput...

Ne-am cunoscut intr-un mod bizar si ne-am imprietenit foarte repede. Poate si datorita faptului ca, desi e uneori timida, e foarte comunicativa. Se intampla in urma cu cinci ani, iar lucrurile s-au schimbat oscilant pana in ziua de azi. Dar povestea a continuat si intr-una din zile ne-am intalnim in parcul de copii. Eu eram doar in trecere, dar ea nu. Ea era "acasa", in locul unde se simte cel mai bine si unde zambetul ii reapare pe fata oricat de trista ar fi. Am zis trista? Sincer, nu stiu care e fata ei trista. Nu am cunoscut-o trista si nu am vazut-o vreodata trista. Are un suflet mare, de copil, desi ar vrea sa para altfel. Dar inocenta ochilor ei si chipul de copil o tradeaza.

Cum e si normal, Paula preia si naivitatea si incapatanarea varstei copilariei. De multe ori isi intra prea mult in rol si uita unde este si unde vrea sa ajunga. Dar are un har de a te face sa ii uiti repede defectele si sa ii apreciezi doar calitatile.

Daca te lasi condus de regulile jocului ei te poate face sa zambesti chiar si intr-o zi innorata si te poate face sa razi chiar si pe furtuna. Ea poate fi cu usurinta soarele ce rasare in dimineata, dar totodata si norul negru care ameninta cu ploaie intr-o zi de vara.

Haos si Ordine

2007-05-03T16:16:00.000+03:00

Haos...
...o insiruire de ordini, ordini dezordonate, amestecate, invinse. Sentimente ciudate si confuze. Lumina oarba. Intuneric schiop si umbre sterse. Pasari fara aripi, fluturi fara culori. Jocuri fara copii si animale fara stapani. Strazi fara pietoni, cartiere fara blocuri. Noapte fara luna si zi fara soare. Cer fara senin.

Ordine...
...o insiruire de haosuri puse in ordine.

Haosul si Ordinea...
...un colt de liniste.

"Haos este denumirea oricărei ordini care produce confuzie în minţile noastre."

Restaurant...

2007-04-16T01:39:00.000+03:00

Un restaurant negru, nu unul colorat. Nu unul cu vitrine mari, ci unul cu geamuri mici.....sparte. Nu unul cu reclama luminoasa, ci unul cu reclama ruginita. Nu are usa de acces, ci doar o gaura mare in zidul de caramida.

Si totusi intram...
Dar nu ne intampina valetul, ci intunericul. Iar chelnarita blonda e doar o raza de soare. Nici scaune nu sunt. Nici mese.

Si totusi ne asezam...
Dar nu ne serveste nimeni. Nu sunt nici bucatari, ci doar sobolani. Mucegaiul a luat locul carnii, iar multimea de sticle suspina dupa un strop de gin.

Si totusi platim...
Platim pentru ceea ce facem, dar nu ne atingem de bani. Ne ridicam, desi nu am stat jos, si plecam. Plecam satui, desi nu am mancat sau baut. Suntem multumiti, desi nu am fost serviti. Este un altfel de restaurant. Un restaurant negru, nu unul colorat...

Teo

2007-04-10T21:06:00.002+03:00

...
O fata frumoasa. Enervant de frumoasa as indrazni sa zic. O fata care pare mai degraba copil decat femeie. Cu o voce subtire de soricel reuseste de putine ori sa-si impuna punctul de vedere, insa se transforma radical cand cineva incearca s-o domine. E o fata pe care o citesti greu. Timida si blanda la suprafata sunt sigur ca interiorul ei ascunde multe. O fata care nu indrageste camera foto, dar o fata de care camera foto se indragosteste instantaneu.

Am incercat s-o abordez dintr-un alt unghi. Sa-i inteleg gandurile si sa-i descopar simturile. Insa nici zoom-ul si nici expunerile lungi nu au reusit sa surprinda profunzimea. Am renuntat la idee si m-am resemnat repede.

M-am multumit la inceput cu surprinderi instantanee ale chipului ei. Nu aveam de ales, pentru ca era vizibil intimidata de persoanele din jur. Sesiunea foto din prima zi a durat tot atat cat cafeaua de dinainte.

A doua zi lucrurile au stat cu totul altfel. Intr-un cadru pustiu, am observat ca, Teo este mult mai destinsa, improvizand si colaborand mult in surprinderea cadrelor, rezultatele fiind cu atat mai bune. In cateva imagini am imbinat inocenta, timiditatea, modestia si frumosul: Teo!

P.S.: Daca am schimbat ceva cu aceste portrete?! In urma cu trei zile ma rugam de Teo sa pozeze. Acum ma roaga ea...

O noapte spirituala...

2007-04-08T13:10:00.001+03:00

...

Va doresc un Paste Fericit alaturi de familie si cei dragi. O zi minunata in care sa incercam cu totii sa fim mai buni, mai credinciosi, mai putini pacatosi. Lumina Invierii sa va aduca in casa si in suflete fericire si bucurie. Hristos a inviat!

Intunericul, visele si chitaristii

2007-04-03T14:47:00.000+03:00

Cand se lasa intunericul incepem sa visam, sa avem fantezii si sa speram. Visam ca maine vom fi mai buni, mai talentati si mai ambitiosi. Visam ca vom avea masini, apartamente si afaceri. Visam ca vom calatorii in lung si lat, ca vom avea copii. Visam la creste si paduri, focuri de tabara, corturi, acorduri si chitari. Ce melodie vesela...

Insa cand visele devin casmaruri, noaptea se transforma in zi, sperantele in iluzii, iar focul de tabara in coaforul de vis-a-vis. Ce melodie trista...

Viata...ca o pacaleala

2007-04-01T01:58:00.003+03:00

...

1 Aprilie! Ziua pacalelii. Ziua in care fiecare dintre noi cautam sa facem o farsa unui prieten, unei rude sau unei persoane oarecare. Sau sa zicem o minciuna. Si totusi...cui ii ducem flori? Cui ii luam cadou si cel mai important cine face cinste? De ce nu exista si o zi a "adevarului", in care sa nu avem voie sa mintim, sau in care sa spunem un adevar pe care l-am tinut in noi pentru multa vreme unui prieten, unei rude, sau unei persoane oarecare. Sau poate ca ea exista si o sarbatorim in fiecare an pe 31 aprilie. Problema ar fi ca nici in acest caz nu s-ar gasi cineva care sa faca cinste. Propun sa se renunte la astfel de "sarbatoriti" si la zilele lor. Sa sarbatorim doar pe cei care sunt in stare sa se bucure de un cadou primit, sau sa-ti raspunda macar cu un zambet la floarea oferita.

Eu va pacalesc azi cu niste chipuri inocente, lipsite de griji si de probleme, vesele si pline de viata in orice zi a anului, fie ea si ziua pacalelii, ziua adevarului, ziua femeii, ziua ploii sau ziua toboganului.

O mie de ganduri! ...tot atatea regrete

2007-03-30T22:43:00.001+03:00

...

1. Am sosit pe aceasta lume. De ce n-am ramas in cealalta?
2. Apoi am facut primul pas. De ce l-am facut inapoi?
3. Am rostit primul cuvant. De ce acela nu a fost ca si la ceilalti copii, "mama" sau "tata"?
4. A venit timpul sa merg la scoala. De ce aceasta a fost una speciala?
5. Am terminat scoala. De ce nu sunt special?
.............................................................................
1000. Gandesc. De ce am atatea regrete?

Jumatatea trista...

2007-03-28T00:44:00.001+03:00

...
Exista o jumatate in orice ne inconjoara, din simplul motiv ca orice se poate imparti in doua. Eu va voi vorbi doar despre o jumatate. Acea jumatate pe care o ignoram cel mai mult, dar care ne doare cel mai tare. Va voi vorbi despre jumatatea goala a paharului, despre jumatatea neagra a Yin-Yang-ului, despre jumatatea intunecata a cerului, despre jumatatea stricata a marului, despre jumatatea rea a oamenilor, despre jumatatea vulgara a gandirii, despre jumatatea trista a sufletului. Este jumatatea care scoate la iveala caracterul uman fie si al unui copac. El e trist...pe jumatate. Apoape daramat de greutati dorind parca sa se prabuseasca. O raza insa il tine sus. Si o speranta in inaltimi il va face sa se ridice. E parca constient ca dupa orice iarna vine o primavara, dupa orice ploaie apare soarele si dupa orice plans urmeaza un zambet. Si mai stie ca pentru orice jumatate pe care o uram exista o jumatate pe care o iubim!

Inmugureste!!!

Despre inaltimi...si ce facem cand ajungem acolo!

2007-03-27T20:04:00.001+03:00

...
Despre mine! Mi-e frica de inaltime, dar nu de inaltimi. Prefer sa urc decat sa cobor.

Despre avion! Avionul nu coboara. Culmea, el urca. As putea zice ca urca coborand.

Despre noi...toti! Ne place sa urcam. Sa fim la inaltime. Dar ce ne facem cand ajungem in varf? Oare nu am putea sa coboram urcand?

Despre tragic! V-am pacalit. Avionul cade!!! ...sub privirile cerului indoliat. Toti cadem la un moment dat!

Trei ratuste stau pe lac....

2007-03-26T00:24:00.000+03:00

Chiar erau trei. Se jucau. Una se simtea in plus. Parca am si auzit-o "eu va las singuri!". A plecat capul si dusa a fost. Nu stiu unde. Am pierdut-o in zare. Am mai ramas doar noi: eu, ratele si pasiunea care le leaga. Nu trebuie sa fi poet, sau mare ghicitor in carti. E clar ca era ceva intre ele. Privirile lor le tradau.

La un moment dat incepusem sa ma simt si eu in plus. Eu nu am plecat capul ci am ridicat camera. Am surprins momentul si am plecat. Se inserase. Mai mult ca sigur aveau planuri care nu ma includeau... Noapte buna copii!

Las-o...balta!

2007-03-24T19:32:00.000+02:00

O sambata placuta de martie...la tara... la plantat de pruni, meri, peri, bananieri, cocotieri, gratare, mici, beri si voie buna. In gradina dadui peste o balta. Si m-am jucat. Si cam asta a iesit.

Sper ca n-am dat cu bata-n balta!

Prolog...

2007-03-24T04:02:00.000+02:00

Nu sunt cineva! Nici nu vreau sa fiu cineva! Nu sunt mai special si nu sunt nici cu nasul pe sus. Eh....eu am blog! Mare smecherie. Am blog pentru ca vreau sa transmit ceva. De fapt toti vrem sa transmitem ceva, difera doar modalitatea de a o face. Eu am ales sa "vorbesc" prin fotografie, sa va provoc un zambet, un semn de exclamare, un semn de intrebare, sa va trezesc o amintire, sa va colorez ochiul, sa va chem in lumea mea, sa va fac sa mai visati.

De ce fotografie? O fotografie nu e altceva decat viziunea proprie a unui cadru, a unui moment. E lumea care ti-o creezi tu, fie ea alb-negru, fie ea macro. O fotografie e o carte. Se citeste. O fotografie e o poveste. Vorbeste. Iti zambeste. Te cheama.

Fotografia se compune cu ochiul...cu mintea...cu gandul. Aparatul doar o expune. Nu. El nu are talent ci doar caracteristici. Nu are minte, ci doar timp de expunere. Nu are nici imaginatie, ci doar ISO. Nu aparatul il face pe fotograf cum nu hainele il fac pe om.

Fotografia e un joc de lumini si umbre, de culori si tonuri, de momente si subiecte.

Va doresc o primavara frumoasa! Sa auzim de bine!